Povestea lui Anthony-Gabriel (Partea I)

    Buna tuturor! Pentru cei care nu ma cunosc, eu sunt Mada! M-am hotarat, in sfarsit, sa scriu despre povestea micutului nostru. A trecut un an si 2 luni (aproape) de cand tot zic ca voi incepe aceasta serie ,spun serie pentru ca vor fi mai multe parti din acest blog. Deci, sa trecem la treaba!
    Totul a inceput intr-o zi de toamna,mai exact pe data de 18.09.2018, cand dupa lungi asteptari
 avea sa se nasca ce-a de-a doua minune din viata noastra.
    Este marti, cezariana mea este programata si urmeaza sa nasc, dupa toate acele pregatiri ajung in sfarsit in sala de operatie. Drumul catre sala m-a facut sa ma simt ca intr-un sector strict secret , intuneric. usa in usa si iar o alta usita, zici ca avea cineva de gand sa ne fure si trebuia sa stam ascunse. Hai ca m-am lungit! Ajung in sala,dupa ce au loc procedurile necesare intram cu adevarat in paine, in timp ce ma tinea asistenta de vorba iar doctoritele se amuzau pe seama mea ca am 0% grasime pe burtica, timpul zboara si il aud pe bebe,un brotacel de 3,500 kg care a primit nota 8 .
   Asistentele dau fuguta sa il curete putin ca mai apoi sa mi-l aduca sa il vad, nu stiam de ce nu l-am vazut din prima dar urma sa aflu in curand....Doctorita incearca sa ma pregateasca pentru ceea ce urma sa vad ,imi spune ca bebe al meu are cheiloschizis , mai pe romaneste gura de iepure, intr-o forma usoara si ma intreaba daca sunt pregatita sa il vad . Am zis un DA din toti plamanii si mi l-au adus ,cand l-am vazut am inceput sa plang, de fericire bineinteles, iar mai apoi am zis ca bebe este tare frumos. (in poza de mai jos avea 3 luni)

  Abea asteptam sa il tin in brate si nimic mai mult! Insa urma partea mai grea,cum sa le spun sotului si rudelor care ne asteptau , cum sa le dau vestea incat sa nu se sperie sau sa creada ca are ceva grav.... Fara griji,cu totii au luat-o ca atare si nimeni nu s-a impacientat inutil .
  In spital am fost informata in mare de ceea ce urma sa se intample...dar nu a fost nici pe departe adevarul, cred ca doar nu au vrut sa ne sperie. Ajungem in sfarsit acasa .... atat de mult am asteptat sa nu le mai aud pe asistentele alea cum isi dau care mai de care cu parerea despre starea copilului meu, despre cum nu o sa il pot alapta la san, despre faptul ca ii e foame mereu, etc,etc,etc...
   Prostii! Dupa aproximativ 2 saptamani copilasul meu era alaptat la san si papa chiar mai bine decat un copil fara "problema" pe care el o avea...Noi nu am avut nevoie de tetina speciala deoarece bebe avea un mic defect la buza, gingie si nas.. Trebuie sa fiti atenti insa , ca bebelusii cu aceasta problema se ineaca mult mai des decat un bebe normal,din cauza ca nu pot respira corect pe nas.....Nu imi place sa folosesc termenii acestia pentru ca eu imi consider copilul la fel de normal ca si ceilalti copii.
   Au urmat zile de aspirat nasucul pentru ca nu ii ieseau mucisorii si se infunda. Asta ar fi singurul lucru pe care noi l-am facut in plus ... probleme la scutec au toti bebelusii, unii mai putin altii mai mult. Bebe a fost mai ghinionist, s-a ales si cu o dermatita seboreica acuta si asta datorita faptului ca bea laptic care cica avea un continut mai ridicat de lapte de vaca, la care el avea intoleranta,dar de unde Dumnezeu sa stiu eu asta ??  A indurat luni de zile de chin pana a scapat de dermatita... Asa ca fiti voi mai atenti, eu din pacate nu am fost..
   Cam atat pentru astazi,povestea continua iar eu voi posta pana voi ajunge la ceea ce se intampla in momentul de fata. Imi pare rau daca nu m-am exprimat corect dar credeti-ma ca este greu pentru mine cand imi aduc aminte prin cate a trecut copilul nostru si am avut si ceva emotii scriind acest articol. Daca ati ajuns pana aici , eu va multumesc ne-ati citit micuta parte din poveste si sper din suflet sa le cititi si pe cele ce vor urma .