Povestea lui Anthony-Gabriel (Partea II)
Buna din nou, dupa cum v-am promis am revenit cu o alta parte din povestea noastra.Sincera sa fiu nici nu stiu cu ce sa incep, pentru ca sunt atat de multe lucruri de spus... Inainte de operatie am mers la un control cu bebe la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu, unde ne-am intalnit cu domnul Prof. univ. dr. Eugen Boia, șeful Clinicii de Chirurgie Pediatrică, acolo dansul ne-a dat cateva detalii despre ceea ce urma sa se intample cu bebe in momentul operatiei. Pe atunci Antho nu avea nici macar o luna asa ca ni s-a spus ca trebuie sa asteptam ca bebe sa implineasca 3-4 luni si mai apoi sa ne pregatim pentru operatie. Zis si facut! Lunile au trecut atat de repede, desi nu voiam acest lucru, inca nu ne simteam pregatiti.
Acesta este copilasul nostru minunat inainte de marea schimbare, in continuare va voi vorbi despre ceea ce asteapta toata lumea, cel mai probabil.
Este luni,14 ianuarie 2019, am plecat catre Timisoara, drumul pare atat de lung si emotiile noastre isi spun cuvantul. Ajungem in sfarsit la spital, o asistenta draguta ne face fisa de internare, ne conduce la etajul 3 , camera 16, parca o si vad..dupa care ne spune sa asteptam pana ne cheama la recoltat. Nu vreti sa vedeti cum i se ia sange unui bebelus, cat de crude pot sa fie unele asistente de acolo...merg cu el la recoltat si bineinteles vazandu-ma putin speriata imi spun sa il las pe bebe cu ele si sa ies putin afara...normal, ca sa nu vad chinul prin care trece copilasul meu.. Dupa recoltare mergem la pediatru pentru a ne da ok-ul pentru operatie, unde am si descoperit ca bebe are intoleranta la laptele de vaca, v-am vorbit ieri putin despre asta...Ne-au dat o crema de la A-Derma care se numeste Dermalibour, o crema magica dupa parerea mea. Mai apoi am mers la ORL unde ni s-a recomandat sa punem ser in nasucul lui bebe (mai mult decat puneam de obicei) pentru ca avea un mucus in gat de care am si scapat respectand ce ni s-a zis. A doua zi am mers la cardiologie unde bebe a fost extrem de cuminte si ascultator . Dupa ce toti medicii ne-au spus ca suntem bine si analizele erau ok nu mai aveam nimic altceva de facut decat sa asteptam ziua cea mare. In seara dinaintea operatiei lui bebe i s-a pus o perfuzie cu glucoza si nu a mai avut voie sa bea sau sa manance nimic, ca inainte de orice operatie. A fost o noapte grea dar pot spune ca ce urma avea sa o umbreasca pe aceasta.
In data de 16 ianuarie 2019 ,dupa o ultima consultatie bebe este luat de catre doamna anestezista si dus in sala de operatii...Pentru prima data in viata mea m-am simtit neputincioasa ! Am iesit in sala de asteptare si mi-am lasat copilasul pe mana domnului dr. Eduard Paraschivescu si a doamnei dr. Corina Stanciulescu. Sub atenta supraveghere a prof. Boia operatia era in desfasurare, iar dupa aproximativ doua ore un asistent iese cu bebe in brate ...Il urmam pana in camera in care urma sa stam pentru urmatoarele 9 zile iar el mi-l pune pe bebe in brate si pleaca, fara sa mai spuna un cuvant... Mai jos aveti o poza la jumatate de ora dupa operatie.
Bebe plange si nu stiu ce sa-i fac,chem o asistenta ,care e putin cam plina de ea , o intreb daca e normal sa planga asa ,imi spune ca da...si pleaca...Dupa o ora bebe inca plange ,merg din nou la asistenta si ii cer sa ii faca un calmant iar ea imi spune ca are calmantul la ora 6 nu acum,nu intru in detalii despre toata discutia pentru ca mi-ar luat prea mult sa scriu. In sfarsit a adormit, pentru jumatate de ora numai pentru ca vine asistenta minune sa ii faca antibioticul si il trezeste. Urmeaza alte doua ore de plans ,bebe e ragusit ,nu mai are nici glas sa plaga... Cu jumatate de ora inainte de ora la care trebuia facut calmantul o vad pe asistenta ca vine si i-l face ,era si momentul! In noaptea aceea niciunul din noi nu a dormit,ieseam cu el pe hol si acolo se mai linistea,era singurul loc unde ii placea..insa nu va ganditi ca stateam jos, am facut km intregi la cat m-am plimbat pe holul acela.
Antho mai plangea si de foame pentru ca el este un copil foarte mancacios si prima masa a avut-o la 2 noaptea vreo 30 de ml de lapte, ceea ce era muuuult prea putin dar nu avea voie mai mult inca. In primele doua zile l-au hranit asistentele si eu le urmaream cu mare atentie ca mai apoi sa aflu ca trebuie sa il hranesc eu. Vedeti furtunul acela pe care il are bagat prin nasuc? Ei bine, pe acolo era hranit ! Mai intai trebuia sa tragi cu o seringa lichidul gastric care ramanea pe furtunas, iar acesta nu trebuia sa depaseasca 3 maxim 4 ml dupa aceea cu o alta seringa curata bineinteles, il hraneam foarte incet pentru a nu vomita, iar el mima suptul cand simtea lapticul.
Cam atat pentru azi, maine voi posta un nou articol cu evolutia operatiei. Va multumesc inca o data pentru ca ne sustineti si pentru ca cititi povestea noastra .
Acesta este copilasul nostru minunat inainte de marea schimbare, in continuare va voi vorbi despre ceea ce asteapta toata lumea, cel mai probabil.
Este luni,14 ianuarie 2019, am plecat catre Timisoara, drumul pare atat de lung si emotiile noastre isi spun cuvantul. Ajungem in sfarsit la spital, o asistenta draguta ne face fisa de internare, ne conduce la etajul 3 , camera 16, parca o si vad..dupa care ne spune sa asteptam pana ne cheama la recoltat. Nu vreti sa vedeti cum i se ia sange unui bebelus, cat de crude pot sa fie unele asistente de acolo...merg cu el la recoltat si bineinteles vazandu-ma putin speriata imi spun sa il las pe bebe cu ele si sa ies putin afara...normal, ca sa nu vad chinul prin care trece copilasul meu.. Dupa recoltare mergem la pediatru pentru a ne da ok-ul pentru operatie, unde am si descoperit ca bebe are intoleranta la laptele de vaca, v-am vorbit ieri putin despre asta...Ne-au dat o crema de la A-Derma care se numeste Dermalibour, o crema magica dupa parerea mea. Mai apoi am mers la ORL unde ni s-a recomandat sa punem ser in nasucul lui bebe (mai mult decat puneam de obicei) pentru ca avea un mucus in gat de care am si scapat respectand ce ni s-a zis. A doua zi am mers la cardiologie unde bebe a fost extrem de cuminte si ascultator . Dupa ce toti medicii ne-au spus ca suntem bine si analizele erau ok nu mai aveam nimic altceva de facut decat sa asteptam ziua cea mare. In seara dinaintea operatiei lui bebe i s-a pus o perfuzie cu glucoza si nu a mai avut voie sa bea sau sa manance nimic, ca inainte de orice operatie. A fost o noapte grea dar pot spune ca ce urma avea sa o umbreasca pe aceasta.
In data de 16 ianuarie 2019 ,dupa o ultima consultatie bebe este luat de catre doamna anestezista si dus in sala de operatii...Pentru prima data in viata mea m-am simtit neputincioasa ! Am iesit in sala de asteptare si mi-am lasat copilasul pe mana domnului dr. Eduard Paraschivescu si a doamnei dr. Corina Stanciulescu. Sub atenta supraveghere a prof. Boia operatia era in desfasurare, iar dupa aproximativ doua ore un asistent iese cu bebe in brate ...Il urmam pana in camera in care urma sa stam pentru urmatoarele 9 zile iar el mi-l pune pe bebe in brate si pleaca, fara sa mai spuna un cuvant... Mai jos aveti o poza la jumatate de ora dupa operatie.
Antho mai plangea si de foame pentru ca el este un copil foarte mancacios si prima masa a avut-o la 2 noaptea vreo 30 de ml de lapte, ceea ce era muuuult prea putin dar nu avea voie mai mult inca. In primele doua zile l-au hranit asistentele si eu le urmaream cu mare atentie ca mai apoi sa aflu ca trebuie sa il hranesc eu. Vedeti furtunul acela pe care il are bagat prin nasuc? Ei bine, pe acolo era hranit ! Mai intai trebuia sa tragi cu o seringa lichidul gastric care ramanea pe furtunas, iar acesta nu trebuia sa depaseasca 3 maxim 4 ml dupa aceea cu o alta seringa curata bineinteles, il hraneam foarte incet pentru a nu vomita, iar el mima suptul cand simtea lapticul.
Cam atat pentru azi, maine voi posta un nou articol cu evolutia operatiei. Va multumesc inca o data pentru ca ne sustineti si pentru ca cititi povestea noastra .
Comentarii
Trimiteți un comentariu